Submarine rusești interceptate lângă Svalbard în timpul unor teste cu armament subacvatic secret
Forțele NATO din Marea Britanie, Norvegia și Statele Unite au interceptat, în această primăvară, submarine rusești care se antrenau pentru utilizarea unei arme secrete, în apropierea arhipelagului Svalbard. Operațiunea viza simularea tăierii cablurilor submarine critice fără a lăsa urme, potrivit unor oficiali occidentali citați de Reuters.
Conform acelorași surse, care au vorbit sub protecția anonimatului, navele rusești au fost împiedicate să-și finalizeze exercițiul și au fost forțate să părăsească zona. Deși Marea Britanie și Norvegia au dezvăluit în aprilie descoperirea operațiunii secrete, implicarea Statelor Unite, locația exactă și natura noii arme au rămas necunoscute publicului până în prezent. Niciun cablu nu a fost avariat, exercițiul rusesc fiind strict o simulare a desfășurării tehnologiei în eventualitatea unui conflict cu Alianța Nord-Atlantică. Operațiunea clandestină ar fi fost pusă la cale de Direcția GUGI a Moscovei.
Avertisment transmis direct Moscovei
Pentru a descuraja utilizarea reală a acestei tehnologii, oficialii britanici și norvegieni și-au prezentat concluziile direct Moscovei, demonstrând că aliații sunt la curent cu noile capabilități subacvatice. Ministrul apărării din Norvegia, Tore Sandvik, a transmis un avertisment ferm printr-un comunicat oficial: „Prin operaţiunea noastră comună, am transmis un mesaj clar Rusiei că nu poate acţiona în secret. Am precizat fără echivoc autorităţilor ruse că orice încercare de a viza infrastructura noastră critică va fi detectată şi va avea consecinţe. Nu este în interesul nimănui escaladarea tensiunilor în Extremul Nord”, a declarat oficialul norvegian.
Confruntarea din adâncurile mării are loc pe fondul temerilor crescânde ale serviciilor de informații occidentale că Kremlinul intensifică operațiunile de sabotaj în Europa. Trei oficiali americani au avertizat că analiștii CIA sunt tot mai îngrijorați de posibilitatea ca Rusia să testeze Articolul 5 al NATO, tratatul de apărare reciprocă, iar distrugerea cablurilor submarine ar putea constitui o componentă esențială a unui astfel de efort.
Miza strategică a cablurilor submarine
Cablurile submarine, esențiale pentru internetul global și tranzacțiile financiare, au fost ținte strategice încă din cele două Războaie Mondiale. În zona vizată, două cabluri de fibră optică de 1.400 de kilometri leagă Svalbard de Norvegia continentală, la adâncimi de până la 2.700 de metri. Acestea transportă date vitale de la SvalSat, cea mai mare stație terestră de sateliți din lume, integrată în Rețeaua Near Space a NASA.
De asemenea, zona cunoscută sub numele de „Bear Gap”, o întindere de apă lată de 400 de mile, reprezintă singura poartă de ieșire în Atlantic pentru submarinele nucleare rusești staționate în Peninsula Kola. Pentru a-și consolida poziția, Marea Britanie a desfășurat recent forțe pe insula Jan Mayen, alături de aliații americani și norvegieni, iar Norvegia plănuiește instalarea unui nou cablu de fibră optică până în 2028.
Sabotaje și contramăsuri în Europa
Activitatea subacvatică face parte dintr-un tablou mai amplu al sabotajelor. Țări precum Polonia, Lituania și România au raportat diverse încălcări, iar o tentativă de atac cu drone asupra aeroportului Leipzig/Halle din luna august a determinat Germania să închidă consulatul rus de la Bonn. În acest context tensionat, directorul CIA, John Ratcliffe, a vizitat Moscova în august pentru a-și avertiza omologii cu privire la escaladarea operațiunilor de sabotaj.
Aliații NATO sunt în alertă maximă de la explozia conductelor Nord Stream din 2022. O tactică tot mai des întâlnită este „drifting”, adică navigarea lentă a navelor deasupra infrastructurii sensibile pentru cartografiere. Datele firmei Windward arată că anul trecut această activitate a crescut cu 52% în Marea Nordului și cu 88% în Marea Chinei de Sud. Ami Daniel, directorul executiv al Windward, a declarat: „Opinia actuală este că Rusia şi China reprezintă probabil cele mai active şi mai grave ameninţări subacvatice”.
Deși lansarea inițiativelor „Baltic Sentry” și „Nordic Warden” a redus cu 5% activitatea de cartografiere în Marea Baltică în 2025, cel puțin 11 cabluri submarine au fost totuși avariate sau tăiate în această zonă din octombrie 2023. Bruce Jones, cercetător principal la Brookings Institution, a sintetizat dilema continentului: „În ultimii 25 de ani, Europa a făcut două lucruri simultan. A extins dramatic gradul în care se bazează pe infrastructura de pe fundul mării şi şi-a redus dramatic capacitatea de a proteja acea infrastructură. Acum se reconstruieşte cu întârziere, în faţa unei ameninţări ruseşti în plină expansiune”, a concluzionat expertul.