11 septembrie 2001: ziua care a schimbat cursul istoriei
Se împlinesc 25 de ani de la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, considerate cele mai grave comise pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Aproape 3.000 de oameni, originari din peste 90 de țări, și-au pierdut viața după ce patru avioane de pasageri au fost deturnate de membri ai rețelei Al-Qaida.
Un studiu realizat de Pew Research Center arată că unul din zece adulți americani nu era născut la momentul atacurilor și cunoaște aceste evenimente doar din relatările altora.
Cum s-a desfășurat atacul, minut cu minut
Potrivit raportului Comisiei 9/11, atacul a fost executat de nouăsprezece bărbați din rețeaua Al-Qaida, dintre care cincisprezece erau cetățeni saudiți. Aceștia nu aveau arme de foc, ci au folosit cuttere.
Cele patru curse aeriene au fost alese după un criteriu precis: erau zboruri transcontinentale, care decolau cu rezervoarele pline. Avioanele plecau din Boston, Washington și Newark, toate cu destinația California. Combustibilul transportat a alimentat incendiile de mai târziu.
Primul avion a lovit Turnul de Nord la ora 8:46. Inițial, s-a crezut că este vorba despre un accident. Al doilea avion a lovit Turnul de Sud la ora 9:03, în transmisiune directă. La ora 9:37, al treilea avion a lovit Pentagonul.
A patra aeronavă nu și-a atins ținta. Potrivit Comisiei 9/11, zborul UA93 ar fi vizat Capitoliul sau Casa Albă. Pasagerii aflaseră prin telefon ce se întâmplă la New York și au încercat să preia controlul avionului; aeronava s-a prăbușit în Pennsylvania.
De ce s-au prăbușit turnurile
Institutul Național de Standarde și Tehnologie a stabilit că impacturile au avariat structura turnurilor și le-au dislocat protecția ignifugă. Incendiile ulterioare au slăbit planșeele și stâlpii de la fațadă până la inițierea prăbușirii. Turnul de Sud a rezistat 56 de minute, iar cel de Nord, 102 minute.
Bilanțul victimelor
În total, în atacul terorist au murit 2.977 de oameni: 2.753 la World Trade Center, 184 la Pentagon și 40 în Pennsylvania.
În ziua atacului au pierit 343 de pompieri new-yorkezi. Potrivit raportului publicat de pompierii din New York pe 2 septembrie, alți peste 600 au murit ulterior de boli legate de expunerea la Ground Zero. Ceremonia din acest an include, în premieră, un moment de reculegere dedicat lor.
Institutul de Medicină Legală din New York lucrează de douăzeci și cinci de ani la identificarea victimelor: 1.099 dintre cei 2.753 de morți de la World Trade Center nu au un nume nici astăzi.
Consecințele internaționale
Atacul de la 11 septembrie a declanșat ceea ce Washingtonul a numit „războiul împotriva terorismului”. La mai puțin de o lună, Statele Unite au invadat Afganistanul, iar doi ani mai târziu, Irakul. Au urmat două decenii de războaie care au costat, potrivit Universității Brown, opt mii de miliarde de dolari și aproape un milion de vieți.
În 2021, americanii s-au retras din Afganistan, iar talibanii au revenit la putere. Dar 11 septembrie a schimbat și lumea din afara câmpului de luptă. Relația Occidentului cu lumea musulmană s-a tensionat, aeroporturile au introdus controalele de securitate pe care le vedem și astăzi, iar Patriot Act a extins puterile de supraveghere ale autorităților americane.
Nu doar America a plătit prețul. Zeci de țări au trimis militari în Afganistan, ca parte a coaliției internaționale. Pentru România, misiunea a durat 19 ani și a implicat, potrivit Ministerului Apărării, peste 32.000 de militari. 27 dintre ei nu s-au mai întors.