Ploi și furtuni duminică. ANM anunță grindină și vânt de până la 60 km/h

ANM: Ploi, grindină și vânt puternic în mai multe regiuni ale țării duminică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă duminică, între orele 10.00 și 23.00, care vizează averse în general moderate cantitativ, instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului.

Potrivit meteorologilor, în prima parte a zilei de duminică, în Dobrogea vor fi averse, în general moderate cantitativ, care vor acumula local 15-20 l/mp și, izolat, peste 30 l/mp.

După-amiaza, seara și la începutul nopții vor fi perioade cu instabilitate atmosferică local în Muntenia, pe arii restrânse la munte și izolat în Oltenia. Aceasta se va manifesta prin averse, pe alocuri descărcări electrice și, izolat, grindină de mici dimensiuni, de 1-2 cm, și vijelii cu viteze în general de 40-60 km/h.

În intervale scurte de timp, de 1-3 ore, cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp.

Intensificări ale vântului în sudul și vestul țării

Vântul va avea intensificări temporare în sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, în Bărăgan și Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură, dar de scurtă durată și asociat averselor, cu viteze în general de 40-50 km/h.

Vremea în Capitală

În București, vremea se va răci, astfel încât temperatura maximă va fi de 21-22 de grade. Cerul va fi temporar noros și, mai ales spre seară și în prima parte a nopții, vor fi averse, cu cantități de apă în general de 3-5 l/mp, și posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.