Erupția vulcanului Etna suspendă zborurile de pe aeroportul din Catania
O nouă erupție a vulcanului Etna, situat pe insula italiană Sicilia, a determinat sâmbătă suspendarea tuturor operațiunilor de pe aeroportul din orașul Catania, aflat în vecinătate, din cauza norului mare de cenușă generat. Compania care administrează aeroportul (SAC) limitase inițial activitatea până sâmbătă după-amiază, dar în cele din urmă a decis suspendarea tuturor operațiunilor de zbor, atât sosirile, cât și plecările, până duminică la prânz.
„Pasagerii sunt rugați să verifice la compania aeriană starea zborului lor înainte de a se îndrepta spre aeroport”, se arată într-un comunicat difuzat pe rețelele sociale.
Observatorul Institutului Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV) emisese în cursul dimineții o alertă de nivel roșu, cel mai înalt, ca urmare a acestei noi erupții. INGV a confirmat în buletinul său prezența unui nor de cenușă vulcanică la 4 kilometri altitudine, care se deplasează spre sud, în direcția orașului Catania.
Pe lângă erupție, orașul sicilian a fost afectat de o furtună intensă, însoțită de ploi.
Etna este un vulcan foarte activ, care provoacă adesea probleme în funcționarea aeroporturilor din orașele din apropiere. Cel mai recent eveniment similar a avut loc joi. Anul acesta, erupțiile sale continue, începând cu 7 august, au provocat haos în plin sezon estival, norii de cenușă obligând la anularea și devierea a numeroase zboruri în Sicilia.