Reforma administrativă din Republica Moldova: de la 32 de raioane la trei regiuni până în 2027
Republica Moldova va renunța la cele 32 de consilii raionale existente, urmând ca până în 2027, după scrutinul local următor, administrația publică locală de nivelul II să fie reprezentată de trei consilii regionale. Acestea vor avea sediile la Bălți, Chișinău și Cahul, iar membrii lor vor fi aleși direct de cetățeni, după o formulă similară celei folosite în prezent pentru consilierii raionali.
Potrivit conceptului de reformă, cele trei regiuni vor fi Nord, Centru și Sud. Regiunea Nord va cuprinde 11 raioane existente și o populație de aproximativ 514 mii de locuitori, iar numărul primăriilor din această zonă ar urma să scadă de la 306 la 81. Regiunea Centru va reuni 13 raioane, cu o populație de circa 670 de mii de cetățeni, și va avea 96 de primării, față de 349 în prezent. Regiunea Sud va avea o populație de aproximativ 280 de mii de locuitori, șapte raioane incluse și 48 de primării, comparativ cu 165 câte există acum. La nivel național, Republica Moldova va rămâne cu 292 de primării, față de aproape 900 în prezent.
Chișinău și Bălți își vor păstra statutul actual de municipiu, raionul Taraclia urmează să fie reorganizat în municipiu, iar Găgăuzia își menține statutul de autonomie prevăzut de legislație.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a declarat că structurile de nivelul II vor avea un aparat mult mai restrâns, iar autoritățile nu au precizat deocamdată ce se va întâmpla cu funcționarii ale căror posturi vor fi eliminate. „O să fie o reducere semnificativă, inclusiv aparatul unei regiuni va fi cu mult mai restrâns comparativ cu un raion. Vrem să avem acolo profesioniști, nu un strat de intermediere între primărie, raion și Guvern. Atât în administrația centrală, cât și cea locală are nevoie de buni profesioniști. (…) Majoritatea profesioniștilor de acolo cred că își vor găsi un loc de muncă. Odată cu aceste schimbări, primăriile vor avea nevoie de mai mulți specialiști în achiziții publice, în planificare, în elaborare de proiecte. În prezent, în administrația publică locală activează 25 la sută din numărul total de funcționari, 50% dintre ei au depășit vârsta de pensionare”, a afirmat Alexei Buzu.
Premierul Vasile Tofan a precizat că rolul noilor regiuni va fi diferit de cel al raioanelor actuale. „Nu vrem să înlocuim 32 de raioane cu trei regiuni. Rolul va fi diferit – se vor concentra pe subiecte de strategie, coordonare, dezvoltare regională și proiecte mari. Să ajute primăriile să promoveze proiecte mari, să atragă finanțare. (…) Serviciile nu vor pleca din localități. Serviciul nu se mută, doar dacă am mutat centrul administrativ. Unele servicii vor trece la primării, altele vor fi gestionate central”, a declarat premierul.
Anterior, în luna aprilie, Guvernul anunțase în cadrul conceptului de reformare a administrației locale că va reduce numărul de raioane de la 32 la 10.