Femeia care a descoperit că are o formă rară de cancer datorită câinelui ei
Georgie Copema, o fostă angajată a Serviciului Național de Sănătate din Anglia (NHS), a descoperit în 2025 că suferă de o formă rară și agresivă de cancer, după ce câinele ei, un dalmațian pe nume Benson, s-a așezat pe aproape toată canapeaua. Gestul animalului a determinat-o să se așeze într-o poziție neobișnuită, iar în acea clipă a observat o umflătură care îi ieșea din abdomen.
Soția ei, Adel Murphy-Copeman, a putut simți formațiunea, care avea aproximativ dimensiunea unei mingi de tenis. Umflătura era vizibilă doar când Georgie stătea în acea poziție și dispărea când se ridica. „Benson a fost cel care a salvat-o atunci”, a explicat Adel.
Până în acel moment, cele două credeau că simptomele pe care Georgie le avea — menstruații mai abundente, oboseală și balonare — puteau fi legate de perimenopauză. Georgie a încercat să obțină o programare la medicul de familie, dar i s-a spus că ar trebui să aștepte patru săptămâni. A apelat atunci la NHS 111 și a fost consultată în aceeași zi la Maidstone Hospital.
Diagnosticul și operația
Medicii au suspectat inițial un fibrom uterin. Ulterior, Georgie a fost supusă mai multor investigații, inclusiv unei histeroscopii, unei ecografii și unui RMN. Cuplul a observat în aplicația NHS că femeia fusese trecută pe un circuit pentru cazuri cu suspiciune de cancer.
Apoi a venit diagnosticul: leiomiosarcom uterin, un cancer rar care se dezvoltă în mușchiul neted al uterului. În iunie 2025, Georgie a fost supusă unei operații grele, în cadrul căreia medicii i-au făcut o histerectomie totală și au îndepărtat tumora. Potrivit soției sale, formațiunea avea aproximativ dimensiunea unui bebeluș de opt luni.
Pentru o perioadă, lucrurile au părut să meargă în direcția bună. Georgie a fost monitorizată de specialiștii de la Royal Marsden, cu scanări efectuate la fiecare trei luni. „Georgie a fost incredibilă. A înfruntat viața cu curaj, demnitate, grație și umor. Avea o esență caldă și plină de bucurie”, a declarat Adel Murphy-Copeman.
Revenirea bolii
În jurul Crăciunului, Georgie a observat că abdomenul începea din nou să se mărească. Ea și Adel au început să facă fotografii pentru a urmări schimbarea. În câteva săptămâni, starea ei s-a deteriorat atât de mult încât, la sfârșitul lunii februarie, abia mai putea merge din dormitor până la baie.
În martie 2026, medicii au confirmat că boala revenise agresiv și se răspândise în pelvis, în zona aortei și în peritoneu. I s-a spus că mai are între 12 și 18 luni de trăit și că trebuie să înceapă chimioterapia paliativă. Tratamentul nu a funcționat. După doar o rundă și jumătate, medicii au stabilit că chimioterapia nu îi încetinea boala și, în schimb, o făcea și mai bolnavă.
Răspunsul lui Georgie a fost: „Vreau să trăiesc cât mai bine, cât mai mult timp.”
Campania pentru conștientizarea sarcomului
În loc să se concentreze exclusiv asupra propriei boli, Georgie a început să vorbească despre sarcom și despre nevoia de a crește gradul de conștientizare asupra acestei forme rare de cancer. „Georgie voia doar să-i ajute pe oameni”, a spus Adel. „Nu s-a plâns niciodată, nu a fost furioasă. Nu era în controlul nostru, așa că a devenit: cum îi putem ajuta pe alții?”
Așa a apărut ideea unei campanii pentru Sarcoma UK. Un marș organizat la Mote Park a atras aproape 500 de oameni și a strâns peste 21.500 de lire sterline. Georgie era prea bolnavă pentru a participa. Se afla în hospice, dar a urmărit evenimentul de pe pat și le-a transmis participanților un mesaj prin WhatsApp.
„Cinci sute de familii știu acum ce este sarcomul”, a spus Adel. „Acesta este doar începutul promisiunii pe care i-am făcut-o lui Georgie. Voi continua ceea ce a început ea.”
Ultimele zile și moștenirea lăsată
Georgie a murit pe 17 septembrie, la 50 de ani, după 22 de zile petrecute la Heart of Kent Hospice. Soția ei i-a fost alături până la final.
„Cancerul a luat atât de multe de la noi, dar nu ne-a luat capacitatea de a iubi, de a râde sau de a aprecia cele mai mici momente”, a spus Adel. Iar despre ultimele luni ale soției sale, ea a adăugat: „Viața nu se măsoară în câte zile am avut. Se măsoară în ceea ce am făcut în zilele care ne-au fost date.”