Furt spectaculos în Franța: „Apocalipsa”, cu copertă de Salvador Dali, furată

Furt spectaculos în Franța: Cartea „Apocalipsa” cu copertă creată de Salvador Dalí a fost furată

Un exemplar unic al „Cărții Apocalipsei”, cu o copertă realizată de Salvador Dalí, a fost furat în noaptea de 4 spre 5 octombrie de la Centrul de Artă Contemporană din Issoire, în regiunea Auvergne, Franța. Anunțul a fost făcut de BFMTV, citând Parchetul din Clermont-Ferrand.

Coperta este descrisă drept „o operă de artă de mare valoare” și „o piesă excepțională”. Realizată din bronz și împodobită cu aur, pietre prețioase și scoici, aceasta cântărește 150 de kilograme. Întreaga carte cântărește 210 kilograme.

Opera inspirată din textul sfântului Ioan a fost realizată de Joseph Forêt între 1958 și 1961. Cartea este ilustrată pe pergamente uriașe de paisprezece dintre cei mai mari pictori și scriitori ai secolului al XX-lea, printre care Jean Cocteau, Bernard Buffet și Jean Giono.

După ce a făcut obiectul a aproape 150 de expoziții în întreaga lume între 1961 și 1972, coperta cărții a dispărut din spațiul public pentru o perioadă, fiind depozitată în Elveția și apoi vândută unor japonezi. În 2003, în timp ce se pregătea scoaterea la licitație bucată cu bucată, cartea a fost achiziționată de Christian Karoutzos, directorul general al unei firme de restaurare a operelor de artă din Issoire.

Discret în privința prețului de achiziție, acesta a declarat atunci pentru AFP că, la momentul apariției sale, cartea „fusese evaluată la două milioane de franci (304.898 de euro), ceea ce o făcea, la acea vreme, cea mai scumpă carte din lume”. Proprietarul urma să expună coperta și câteva pergamente în centrul său de artă contemporană din Issoire până în toamnă și acordase în ultima perioadă mai multe interviuri pe această temă în presa locală.

„Este opera unui proprietar privat care deținea un mic muzeu privat de artă contemporană, în care se aflau și alte opere de valoare mai mică”, a declarat pentru AFP primarul orașului Issoire, Bertrand Barraud. Acesta a adăugat că prejudiciul este „inestimabil” și „reprezintă opera unei vieți”.

Primarul a precizat că a discutat cu proprietarul, „foarte abătut, care a explicat că a fost furat un bun care face parte din patrimoniul Franței”. Bertrand Barraud nu a putut preciza dacă furtul a fost comis prin spargere. Ancheta a fost încredințată brigăzii de investigații a jandarmeriei din Clermont-Ferrand.