Sute de proiectile din Al Doilea Război Mondial, descoperite pe fundul mării în portul Salonic
Sute de obuze și alte proiectile provenind din cel de-al Doilea Război Mondial au fost identificate în timpul unei cercetări a fundului mării în portul din Salonic, Grecia, informează postul public de televiziune ERTNews.
Descoperirea a fost făcută într-o zonă destinată extinderii planificate a celui de-al șaselea debarcader al portului. Potrivit estimărilor, aproximativ 80 dintre obiectele găsite sunt bombe cu o greutate de peste 50 de kilograme fiecare, localizate cu ajutorul unor echipamente magnetice de scanare a fundului mării.
Proiectilele ar data din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, când trupele germane au aruncat bombele în mare în timp ce se grăbeau să se retragă din Salonic, pe măsură ce Armata Roșie avansa prin Balcani, în octombrie 1944.
Pentru ca lucrările de extindere a portului să poată continua conform planificării, fundul mării trebuie curățat până în martie 2027. Autoritățile locale au solicitat sprijinul guvernului pentru efectuarea unor cercetări suplimentare și pentru eliminarea în condiții de siguranță a proiectilelor.