Turcia interzice accesul copiilor sub 15 ani pe rețelele sociale începând cu 1 noiembrie
Turcia a decis să interzică accesul copiilor sub 15 ani pe rețelele sociale, potrivit unei decizii publicate în gazeta oficială. Măsura se bazează pe o lege adoptată în aprilie de parlamentul de la Ankara și va intra în vigoare la 1 noiembrie.
Conform reglementărilor, furnizorii de rețele sociale sunt obligați să ia măsurile tehnice și administrative necesare, inclusiv verificarea vârstei, pentru a pune în aplicare prevederile legii.
Textul publicat precizează că nu poate fi oferit niciun serviciu care ar putea produce un efect de dependență la copii.
Mai multe țări au introdus deja măsuri pentru protecția copiilor și adolescenților în mediul online, iar în altele problema este în curs de analiză. Riscurile la care sunt expuși utilizatorii de servicii informatice includ dependența de ecran, lipsa somnului, hărțuirea online sau tulburările alimentare.
În Turcia, limita de vârstă se adaugă însă la restricții ale libertății de exprimare pentru minoritățile sexuale, pentru presă sau în domeniul politic. În ultimele săptămâni au fost blocate numeroase conturi în rețelele sociale.