Trump dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța: „Închideți granițele și preluați controlul”
Președintele american Donald Trump a atribuit imigrației responsabilitatea pentru revoltele care au cuprins Franța sâmbătă, îndemnând autoritățile de la Paris să își înăsprească politicile în acest domeniu. Într-un mesaj publicat duminică pe platforma sa de socializare, Truth Social, liderul de la Casa Albă a scris: „Franța arde! Imigrația dintr-o lume complet diferită, de la oameni cu ură în inimile lor, a distrus această țară cândva măreață”.
În aceeași postare, Trump a adăugat un îndemn direct: „Închideți granițele și preluați controlul, înainte să fie prea târziu!”.
Scenele de haos din Franța, care au umbrit ziua de mobilizare de sâmbătă împotriva costului ridicat al vieții, au șocat presa internațională. Violențele sunt interpretate de observatorii externi ca un semnal al amurgului macronismului și pregătesc, totodată, scena pentru un duel între formațiunile politice extreme, cu doar șase luni înainte de alegerile prezidențiale.
Protestele violente s-au soldat cu peste 1.200 de arestări și 150 de polițiști răniți, iar clădiri au fost incendiate. Franța a început duminică ample operațiuni de curățare și evaluare a pagubelor provocate de violențele care au cuprins sâmbătă mai multe orașe.