Trump, apel final înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului: „Cele mai importante din viaţa noastră”
Preşedintele republican al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat luni că alegerile de la jumătatea mandatului, care au loc marţi, sunt cele mai importante „din viaţa noastră”, într-o ultimă încercare de a-şi mobiliza susţinătorii înaintea unui vot pe care opoziţia democrată speră să-l câştige, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.
„Suntem în ajunul alegerilor de la jumătatea mandatului, cele mai importante, cred, din viaţa noastră”, a afirmat Trump într-un discurs de final de campanie susţinut în faţa monumentului lui Abraham Lincoln din Washington. În intervenţia sa, el a dedicat o parte importantă evidenţierii lucrărilor pe care le-a impulsionat la Casa Albă şi în capitală de la începutul celui de-al doilea mandat prezidenţial.
Trump a susţinut că, pentru aceste alegeri, Partidul Democrat a nominalizat „cei mai radicali şi periculoşi candidaţi din istoria SUA”, inclusiv „jihadişti şi membri ai Frăţiei Musulmane”. Afirmaţia, fără fundament, a fost repetată pe parcursul campaniei în referirile sale la candidatul democrat pentru Senat din statul Michigan, Abdul El-Sayed, care, dacă va fi ales, ar deveni primul senator musulman din istoria SUA.
Preşedintele s-a implicat intens în campanie, participând la 25 de mitinguri în mai multe state, în principal în bastioane republicane care riscă să încline spre democraţi, cum ar fi Texas, Iowa şi Kansas.
Într-un interviu acordat anterior luni publicaţiei New York Post, Trump a asigurat că, în eventualitatea pierderii alegerilor, nu va ezita să-şi graţieze aliaţii, ca măsură preventivă în faţa unor posibile acţiuni judiciare care ar putea rezulta împotriva acestora în urma unor anchete parlamentare lansate de democraţi. Miliardarul Elon Musk, principalul donator al campaniei republicane şi un aliat al lui Trump, afirmase luna trecută că democraţii intenţionează să lanseze astfel de anchete împotriva lui dacă ar câştiga alegerile.
Conform sondajelor, pe fondul creşterii costului vieţii, inclusiv prin efectele economice ale războiului împotriva Iranului, scăderea popularităţii lui Trump ar putea duce la pierderea de către republicani a controlului oricum fragil asupra Camerei Reprezentanţilor, existând posibilitatea să piardă de asemenea majoritatea în Senat.
La alegerile de la jumătatea mandatului vor fi reînnoite toate cele 435 de mandate din Camera Reprezentanţilor şi o treime dintre mandatele Senatului.