Moldovenii din diaspora, obligați să revină în țară în caz de război. Reguli noi din 2027

Republica Moldova pregătește reguli noi pentru starea de război și de asediu. Cetățenii din diasporă ar putea fi obligați să revină în țară

Cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare ar putea fi obligați să revină în țară dacă primesc un ordin de chemare, potrivit unei prevederi dintr-un proiect al Ministerului Apărării care reglementează instituirea stării de război sau de asediu. Documentul se află în etapa consultărilor și ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, dacă va fi aprobat de Guvern, votat în Parlament și promulgat de președinta Maia Sandu.

Proiectul prevede că cetățenii moldoveni din străinătate care, potrivit legii, sunt supuși obligațiilor de mobilizare și au primit ordin de chemare ori cărora le-a fost comunicată obligația de prezentare ca urmare a declarării mobilizării sunt obligați să întreprindă măsurile necesare pentru a reveni în țară și a se prezenta la locul și în termenul stabilite de autoritățile competente.

Restricții și pentru rezerviștii din țară

Documentul instituie obligații și pentru rezerviștii aflați pe teritoriul Republicii Moldova. După declararea mobilizării, aceștia ar putea părăsi localitatea de domiciliu sau de reședință pentru mai mult de 12 ore doar cu permisiunea scrisă a comandantului organului administrativ-militar teritorial. Permisiunea ar putea fi acordată în cazuri temeinic justificate.

Când ar putea fi instituite starea de asediu sau de război

Potrivit proiectului, starea de asediu ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate iminente sau al unor amenințări grave cu o componentă militară identificabilă. Aceasta ar putea dura cel mult 30 de zile, cu posibilitatea unor prelungiri succesive de maximum 30 de zile fiecare.

Starea de război ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate ori al declarării războiului sau al notificării declanșării operațiunilor militare împotriva Republicii Moldova, la propunerea președintelui.

Evacuări, restricții de circulație și raționalizarea bunurilor esențiale

Pe durata acestor regimuri, autoritățile ar putea dispune evacuări, restricții temporare de circulație, reguli speciale de traversare a frontierei și, dacă este necesar, raționalizarea consumului unor bunuri esențiale.

De asemenea, pe perioada stării de asediu sau de război nu vor putea fi organizate alegeri sau referendumuri, cu excepția cazurilor expres prevăzute de Constituție sau de legea organică, iar procedurile electorale începute anterior vor fi suspendate.