Cuvintele polițistului Cristian Jurjuț, rostite în dimineața percheziției din 4 iunie – „doar executăm ordine” – au devenit definiția neoficială a modului în care instituțiile statului român reacționează în fața propriilor abuzuri: nu explică, nu justifică, nu răspund. Execută. Iar când acțiunile sunt contestate, răspund prin tăcere sau pasează responsabilitatea.
Deciziile anulate, dar ignorate
În cazul Trustee Capital, statul român prin AFM, BNR, instanțe și structuri de poliție, a refuzat sistematic orice formă de răspundere directă. Când Curtea de Apel București a anulat ordinul 2045/2024 al Administrației Fondului pentru Mediu, nimeni din conducerea instituției nu a emis un comunicat. Nici fostul președinte Laurențiu Neculaescu, nici actualul președinte Florin Bănică nu au dat explicații despre menținerea unei decizii declarate nelegale. Platforma AFM a rămas neschimbată, fără nicio notificare către instalatori sau beneficiari.
BNR și lipsa reacției instituționale
La BNR, direcția de supraveghere a fost autorul adresei inițiale care a stat la baza excluderii Trustee Capital. Când instanțele au suspendat și apoi anulat interpretarea abuzivă, nimeni din conducerea BNR nu a oferit vreo reacție publică. Nicio corectare, nicio asumare. În tăcere, efectele administrative au fost menținute, iar comunicarea s-a oprit acolo unde sistemul pierduse în instanță.
Justiția ca instrument al tăcerii
Justiția, în loc să impună corectarea rapidă a situației, a devenit un instrument înrămat în tăcere procedurală. Judecătorul Nicolae Liposchi, cel care a semnat mandatul de percheziție în lipsa oricărei cooperări internaționale, a autorizat o intervenție fără a cere dovezi de prejudiciu, fără existența unei fapte clare în jurisdicția română și fără să audieze partea vizată. Când presa a cerut explicații, nu a primit niciuna. Decizia s-a justificat doar prin „documente clasificate”.
O mentalitate care anulează statul de drept
Replica lui Cristian Jurjuț „doar executăm ordine” nu a fost doar o scăpare. A fost mărturia brutal de sinceră a unei mentalități de sistem, în care funcționarul sau agentul nu chestionează temeinicia acțiunii, ci doar duce la îndeplinire un ordin. Nu mai contează că există patru hotărâri definitive. Nu mai contează că firma este licențiată de FSA Estonia. Nu mai contează că nu există prejudiciu. Contează doar ordinul. Iar dacă ordinul vine de sus, totul devine legitim, indiferent de lege.
Consecințele refuzului de asumare
Această disoluție a asumării lovește în ultimă instanță tocmai ideea de stat de drept. Într-un sistem sănătos, greșelile sunt recunoscute, abuzurile sunt sancționate, iar cei care decid își asumă consecințele. În România, greșelile se execută, iar vinovăția se pulverizează în structuri fără chip și fără voce. Cazul Trustee Capital nu este doar o dispută între o firmă străină și autorități române. Este o radiografie a modului în care statul își apără instituțiile greșite în loc să-și corecteze erorile. Este povestea unei tăceri strategice, în care fiecare instituție a ales să nu vadă, să nu audă și, mai ales, să nu răspundă.
Concluzie amară
„Doar executăm ordine” va rămâne, poate, replica care definește întreaga operațiune. O replică scurtă, dar suficientă ca să înțelegi cine decide și cine tace.