Dronă prăbușită în lanul de porumb din Suceava. Echipele trimise la fața locului au găsit un crater de un metru
O dronă s-a prăbușit sâmbătă într-un lan de porumb din județul Suceava, iar la impactul cu solul aparatul a luat foc. Incendiul a fost de mici dimensiuni, potrivit autorităților.
Aparatul zburător a pătruns pe teritoriul României prin județul Botoșani, iar populația a fost sfătuită să se adăpostească printr-un mesaj RO-Alert. Ulterior, drona a fost găsită prăbușită în lanul de porumb din comuna suceveană Calafindești.
Localnicii au auzit zgomotul și au mers să vadă ce s-a întâmplat. Corneluș Miron, localnic: „Au auzit, ei au ieșit din casă că au auzit bubuitura. Au ieșit mulți și ploua, au ieșit pe ploaie așa. S-au alertat de la explozia care a fost.” Oamenii au sunat apoi la 112.
O echipă pirotehnică a Serviciului Român de Informații va face cercetări la locul unde s-a prăbușit drona.
Bogdan George Păstrăv, prefectul Sucevei: „Un aparat de mici dimensiuni ce pare a fi o dronă, a aterizat într-un lan de porumb, la impact a luat foc.”
Colonel Daniel Nistor, purtătorul de cuvânt al MApN: „S-a format o cavitate cu diametrul de aproximativ un metru și adâncimea de 30 de centimetri.”
Două aeronave F-16 au decolat de la baza aeriană Borcea pentru monitorizare. În paralel, autoritățile de peste Prut au informat că drona a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova, care a fost închis temporar. A fost afectat astfel și programul de zbor pe aeroportul din Chișinău.