Val de violențe în Europa după proteste: magazine jefuite, incendieri și confruntări cu poliția în Franța, Italia și Belgia
Franța, Italia și Belgia s-au confruntat în ultimele zile cu un val de violențe izbucnit în urma unor proteste. În Franța, aproape 2.400 de persoane au fost arestate în ultimele două zile, iar aproape o mie de polițiști și jandarmi au fost răniți, potrivit autorităților.
Într-un discurs adresat națiunii, de la Palatul Élysée, președintele Emmanuel Macron a promis că autoritățile nu vor arăta indulgență față de violențe și a anunțat măsuri pentru protejarea orașelor. El a spus că prefecții și primarii vor elabora măsuri pentru protejarea magazinelor și a clădirilor publice, iar adunările ar putea fi chiar interzise.
Macron a cerut o anchetă rapidă și transparentă și a promis „transparență deplină” în privința intervenției poliției în timpul manifestațiilor, după criticile legate de modul în care au fost gestionate confruntările. Premierul francez va conduce, începând de astăzi, o celulă de criză pentru sprijinirea celor afectați de violențe.
Scenele filmate în Paris arată cum mai mulți indivizi înconjoară o mașină de poliție și o atacă, iar agenții au fost nevoiți să fugă pentru a se pune la adăpost. Este doar unul dintre episoadele violente filmate în timpul protestelor organizate în weekend, în mai multe orașe din Franța.
Protestatarii mascați au transformat Piața Republicii din Paris într-o scenă de gherilă urbană, au spart sute de vitrine, au vandalizat o sinagogă și au jefuit zeci de bănci și magazine, inclusiv Dior, Yves Saint Laurent, Monoprix și Carrefour. În apropierea Palatului Élysée, au răsturnat mașini și au atacat forțele de ordine. Jafuri pe scară largă au avut loc și în Marsilia, Lille sau Lyon.
În discursul său, Macron i-a avertizat pe cei care au participat la violențe să nu escaladeze situația. „Agitatori din grupări de extremă stânga, alături de numeroși delincvenți, au comis acte de violență fără limite în orașele noastre. Cei care au distrus trebuie să plătească. Cei care au jefuit trebuie să restituie. Cei care au încercat să răstoarne Republica vor trebui să răspundă pentru asta”, a declarat președintele francez.
Șeful statului a recunoscut că francezii sunt îngrijorați de costul vieții tot mai ridicat și de prețul carburanților. El a pus o parte dintre aceste probleme pe seama consecințelor războiului din Golful Persic și a anunțat că, începând de mâine, își va continua demersurile internaționale pentru a asigura aprovizionarea Franței cu combustibil și gaz, deplasându-se în țările din Golf.
Macron a mai spus că înțelege angoasa profundă exprimată de tineri de câteva săptămâni, în licee și universități. „Nu le putem cere tinerilor noștri să creadă în viitor fără a le oferi posibilitatea de a găsi soluții și de a participa la discuții. Elevii, profesorii, reprezentanții organizațiilor patronale și sindicale, autoritățile locale și parlamentarii vor colabora cu Guvernul începând din această săptămână, pentru a elabora propuneri concrete. Prim-ministrul îi va reuni mâine în acest scop”, a afirmat el.
Tulburările din Franța par să fi fost scânteia violențelor care au cuprins și țările vecine. La Milano, confruntările dintre protestatari și poliție au continuat pentru a doua zi consecutiv. Manifestanți cu fețele acoperite au jefuit magazine, au vandalizat bunuri și au provocat incendii. Potrivit agenției ANSA, 160 de persoane au fost reținute de polițiști, 80% dintre ele fiind minori. Violențele au izbucnit după o demonstrație împotriva războaielor și a creșterii costului vieții, care a degenerat dintr-un protest pașnic în confruntări de stradă.
De asemenea, proteste organizate sâmbătă în Bruxelles și Liège au degenerat în scene de vandalism din cauza a numeroase elemente turbulente. Poliția a trebuit să facă uz de gaze lacrimogene în fața Bursei, pentru a-i dispersa pe tinerii scandalagii.