Protestatarii au luat cu asalt sediul unui post TV din Belgrad, loial lui Aleksandar Vucic
Zeci de protestatari au pătruns cu forța în sediul unei televiziuni proguvernamentale din Belgrad, au aruncat cu pietre în clădire, au intrat în platou și s-au îmbrâncit cu angajații înainte de a fi evacuați. Incidentele au avut loc după alegerile legislative de duminică, în urma cărora mișcarea studențească anticorupție a obținut victoria în fața Partidului Progresist Sârb, condus de fostul președinte Aleksandar Vucic.
Protestatarii au întrerupt o emisiune și i-au cerut proprietarului postului să prezinte scuze publice pentru susținerea oferită regimului Vucic timp de peste un deceniu. Cu puțin timp înainte, o televiziune publică regională din nordul Serbiei le-a cerut iertare telespectatorilor pentru lipsa de imparțialitate.
Un post public regional a recunoscut că relatările au fost părtinitoare
Prezentatorul Goran Eror, de la RTV News, a declarat că postul public de televiziune nu și-a îndeplinit ani la rând funcția pe care ar fi trebuit să o aibă. „Unele subiecte au fost trecute sub tăcere, s-au închis ochii la anumite probleme, informațiile au fost prezentate unilateral, iar relatările au fost părtinitoare. Nu au fost puse întrebările potrivite, sau nu au fost puse deloc, iar pentru acest lucru le datorăm telespectatorilor scuzele noastre”, a spus el.
Vucic denunță „violențe monstruoase”
Fostul președinte Aleksandar Vucic i-a acuzat pe câștigători de lipsă de responsabilitate. „Dragi cetățeni, în această seară am fost martorii unor violențe fără precedent, unor violențe monstruoase, manifestate prin pătrunderea în sediul Informer TV, un atac la adresa libertății de exprimare, a libertății dezbaterii publice și a libertății presei”, a afirmat el.
De cealaltă parte, Ilija Srdanovic, primul candidat de pe lista propusă de mișcarea studențească, a făcut apel la calm. „Alegerile nu s-au încheiat încă, iar rezultatele nu au fost anunțate. Vă rog să nu recurgeți la nicio formă de violență”, a transmis acesta.
Analiștii avertizează că dificultățile abia încep
Analistul politic Ivan Milenkovic consideră că, pentru mișcarea studențească anticorupție, greul vine abia după victoria împotriva Partidului Progresist Sârb. „Tentaculele caracatiței lui Vucic s-au întins în toată țara. Înlăturarea lor, rezolvarea problemelor pe care le-au creat, va fi o sarcină extrem de dificilă”, a spus el.
Liderii mișcării victorioase au anunțat deja că nu intenționează să rupă legăturile cu Rusia, pe care le consideră solide. Mesajul a fost primit favorabil la Moscova. Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat: „Din partea noastră, intenționăm să facem în continuare tot ce ne stă în putință pentru a contribui la dezvoltarea relațiilor cu Belgradul. Dar, după cum știți, este nevoie de doi pentru a dansa tango.”
Pentru mulți sârbi, alegerile legislative de duminică reprezintă un moment de cotitură și sfârșitul politic al lui Aleksandar Vucic, acuzat de tendințe autoritare tot mai pronunțate, legături cu criminalitatea organizată și corupție scăpată de sub control.