MAE emite alertă de călătorie: Podul Giurgiu-Ruse intră în reparații. Cum se va circula

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse intră în reparații începând cu 28 octombrie

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească între România și Bulgaria că, în perioada 28 octombrie – 4 decembrie 2026, pe Podul Prieteniei (Giurgiu-Ruse) se vor desfășura lucrări de reparații.

Conform informațiilor transmise de MAE, lucrările vor fi executate în două etape, iar circulația se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, dirijată prin semafoare, inclusiv pe timpul nopții.

Calendarul lucrărilor și modul de desfășurare a traficului

În prima etapă, cuprinsă între 28 octombrie și 13 noiembrie 2026, lucrările se vor executa pe maximum jumătate din partea carosabilă aferentă căii 1, iar circulația va fi alternativă, dirijată prin semafoare.

În a doua etapă, între 14 noiembrie și 4 decembrie 2026, lucrările se vor desfășura pe maximum jumătate din partea carosabilă aferentă căii 2, cu aceeași organizare a circulației, pe o singură bandă și dirijată prin semafoare.

Recomandările autorităților pentru șoferi

MAE le recomandă cetățenilor români care intenționează să tranziteze frontiera prin punctul de trecere Giurgiu-Ruse să ia în calcul eventualele întârzieri și să își planifice din timp călătoria. Printre soluțiile sugerate se numără alegerea unor trasee alternative sau a unor intervale orare mai puțin aglomerate, precum și respectarea indicațiilor polițiștilor și ale celorlalte autorități aflate în teren.

Informații actualizate despre lucrările de reparație pot fi consultate în secțiunea dedicată „Informații despre reparația Podului Dunării” de pe site-ul Agenției Infrastructura Rutieră a Bulgariei. Pentru situația traficului la punctele de trecere a frontierei, cetățenii pot consulta site-ul Ministerului de Interne bulgar, iar pentru sistemul de taxare și vinieta electronică din Bulgaria, site-ul dedicat al autorităților de resort.

Asistență consulară pentru cetățenii români

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510. Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă consultarea paginilor web sofia.mae.ro, www.mae.ro și consular-protection.ec.europa.eu/travel-advice_en și reamintește că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește informat”, care oferă informații și sfaturi de călătorie.