Germania: aproximativ 100 de extremiști de stânga, infiltrați printre manifestanți. Protestele grupului „Generația Z preia controlul”
Marile orașe din Franța, Germania și Portugalia au fost din nou scenele unor confruntări violente între protestatari și forțele de ordine. Protestatarii s-au răfuit cu poliția, au jefuit magazine și au incendiat mașini. Mai mulți agenți au fost răniți, unii dintre ei din cauza cocktailurilor Molotov sau a bolovanilor aruncați din mulțime. Este al treilea weekend consecutiv de manifestații dure în orașe importante din vestul Europei.
În Franța, autoritățile au mobilizat zeci de mii de polițiști și jandarmi pentru a preveni violențele, însă măsurile nu au fost suficiente. La periferia Parisului, protestatari cu fețele acoperite au smuls pietre din pavaj cu ajutorul ciocanelor și le-au aruncat spre forțele de ordine, folosind și cocktailuri Molotov. Mai mulți jandarmi au fost răniți, unii de proiectile incendiare. Poliția a intervenit cu gaze lacrimogene și în Lyon, al treilea oraș ca mărime din Franța, și la Toulouse, în sud-vest. Tensiuni au izbucnit și la finalul marșului din Marsilia.
În rândul celor care au instigat la violență, aproape 600 au ajuns în arest. Protestatarii cer măsuri care să diminueze scumpirile și mai mulți bani pentru educație. Studenții amenință că vor intensifica acțiunile de protest. Melissa Bell, corespondent CNN, a declarat: „Studenții sunt furioși și fac apel la noi demonstrații pentru ziua de marți. Ei consideră că nu au fost ascultați suficient, în ciuda concesiilor făcute de guvern. Iar pe 5 noiembrie, sindicatele au anunțat o nouă manifestație de amploare, însoțită de greve masive.”
Valul protestelor a ajuns și în Germania. Cele mai grave incidente au fost în Frankfurt, unde persoane cu fețele acoperite au spart vitrine și au jefuit magazine, în timp ce polițiștii încercau să restabilească ordinea. Atacați cu pietre, sticle și materiale pirotehnice, agenții au răspuns cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene. Ministrul de Interne al landului Hessa a spus că aproximativ 100 de extremiști de stânga, identificați de autorități, s-au infiltrat printre manifestanți.
Protestele din Germania, organizate de grupul „Generația Z preia controlul”, au avut loc în 34 de orașe, inclusiv în Hamburg, Berlin și Köln. Tinerii se opun serviciului militar obligatoriu și cer investiții mai mari în educație și sănătate, măsuri pentru limitarea scumpirilor și locuințe la prețuri accesibile. Ei contestă și creșterea cheltuielilor militare, în condițiile în care Germania își consolidează capacitățile de apărare.
Nu a fost liniște nici în capitala Portugaliei. Poliția a intervenit pentru a desființa o tabără improvizată de corturi, amenajată după ce mii de oameni au protestat față de un proiect de lege privind chiriile. Portugalia se confruntă cu una dintre cele mai grave crize imobiliare din Europa, iar prețurile caselor s-au dublat în ultimul deceniu.