Tragedie într-un cimitir din Brazilia: un bărbat a murit după ce placa unui mormânt s-a prăbușit sub greutatea lui
Un bărbat în vârstă de 48 de ani din Brazilia și-a pierdut viața în timp ce participa la înmormântarea unui prieten, după ce placa de beton a unui mormânt a cedat sub greutatea sa. Incidentul a avut loc în timpul ceremoniei funerare, iar victima a căzut în groapa funerară.
Potrivit relatărilor, bărbatul s-a îndepărtat de grupul de persoane prezente la ceremonie și s-a așezat pe placa de beton care acoperea mormântul tatălui său. Structura s-a prăbușit brusc, iar acesta a ajuns în interiorul locului de veci. Zgomotul produs i-a alertat pe cei aflați în apropiere, care au chemat imediat echipele de intervenție. La sosirea salvatorilor, bărbatul era deja decedat.
Înainte de incident, victima își lăsase motocicleta și casca lângă mormântul prietenului pe care venise să-l conducă pe ultimul drum, după care se îndreptase spre mormântul tatălui său.
După tragedie, autoritățile locale au transmis condoleanțe familiei îndoliate și au îndemnat populația să manifeste prudență la vizitarea cimitirelor, în contextul apropierii Zilei Morților, perioadă în care este așteptat un număr mai mare de vizitatori. Administrația locală a reamintit că întreținerea mormintelor revine familiilor celor decedați.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.