Republica Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru aderarea la Uniunea Europeană
Republica Moldova ar putea beneficia de o foaie de parcurs pentru integrarea în Uniunea Europeană, în contextul progreselor înregistrate în procesul de aderare. Viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a salutat mesajul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind pregătirea unor astfel de documente pentru țările candidate care avansează rapid.
„Este un semnal politic important, care arată că eforturile țărilor care efectuează reforme sunt recunoscute”, a subliniat oficialul moldovean.
Gherasimov a afirmat că Republica Moldova speră să se numere printre statele care vor primi o asemenea foaie de parcurs. „Pentru Moldova, aceasta ar aduce mai multă claritate și predictibilitate și ne-ar ajuta să ne concentrăm și mai bine eforturile și resursele pe realizarea acestui obiectiv național”, a declarat ea într-o postare pe Facebook.
Potrivit viceprim-ministrului, Comisia Europeană a precizat că o astfel de foaie de parcurs ar urma să stabilească priorități clare, termene și rezultate concrete în implementarea reformelor și să ofere o imagine mai clară asupra etapelor următoare. Documentul nu stabilește dinainte data aderării și nici ritmul negocierilor, care rămân legate de progresele și reformele realizate de fiecare țară. O procedură similară a fost folosită pentru valurile precedente de extindere a Uniunii Europene.
Mesajul Ursulei von der Leyen privind statele candidate
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat în discursul privind Starea Uniunii Europene, susținut în Parlamentul European, că Uniunea trebuie să recâștige „inima europenilor” și să consolideze sentimentul de apartenență la o comunitate europeană mai largă.
Ursula von der Leyen a indicat în mod explicit Republica Moldova, Ucraina și țările din Balcanii de Vest ca exemple de state apropiate de Uniunea Europeană pentru care ideea europeană este în continuare vie.