Cod roșu de precipitații în Valencia și Castellón. Alertă pentru românii din Spania

Cod roșu de precipitații abundente în Valencia și Castellón. Avertisment pentru românii care călătoresc în Spania

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru Spania, ca urmare a instituirii codului roșu de precipitații abundente în Comunitatea Autonomă Valenciană, valabil joi și vineri.

Conform informațiilor transmise de autoritățile române, Agenția Meteorologică de Stat din Spania (AEMET) a emis o atenționare de cod roșu de precipitații abundente pentru provinciile Valencia și Castellón, pentru datele de 1 și 2 octombrie.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de internet a Agenției Meteorologice de Stat din Spania pentru informații actualizate privind avertizările meteorologice.

Românii care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește informat”, care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Valencia: +34 964.216 171; +34 964.216.172; +34 964.203.331; +34 964.203.234; +34 962.985.644; +34 962.985.278; +34 961.237.364. Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Consulatului General al României la Valencia: +34 677 842 467.