Singurul locuitor al unui sat din Spania: Fernando trăiește de 17 ani în Benamira
Într-o zonă rurală din provincia Soria, Spania, se află Benamira, un sat care aparține de comuna Medinaceli și care astăzi are un singur locuitor permanent. Fernando, în vârstă de 39 de ani, s-a mutat aici acum 17 ani, după ce a părăsit Madridul.
Inițial, el plănuia să rămână doar patru luni. Perioada scurtă s-a transformat însă într-o ședere de aproape două decenii. Motivul mutării a fost dorința de a scăpa de agitația orașului și de costurile ridicate ale vieții din capitală.
Un sat care odinioară avea peste 200 de locuitori
Benamira nu a fost întotdeauna atât de pustiu. În trecut, peste 200 de persoane locuiau în acest sat. De-a lungul timpului, școlile și magazinele au dispărut treptat, iar populația s-a redus constant, până când Fernando a rămas singurul rezident permanent.
Cu toate acestea, alți proprietari revin în sat în timpul verii sau în weekenduri. Împreună, contribuie la menținerea localității într-o stare bună. Fernando a ajuns să fie un fel de paznic al Benamirei.
O rutină zilnică între muncă, alergare și comedie
Fernando lucrează de luni până vineri în întreținerea drumurilor. Naveta până la serviciu durează doar 15 minute, spre deosebire de marile orașe, unde deplasarea poate lua și două ore.
Ziua lui începe la ora șase dimineața. După program, își ocupă timpul cu activități care îi oferă libertate: aleargă prin munți, doarme puțin, gătește, citește și scrie monologuri pentru activitatea sa în domeniul comediei.
Deși singurătatea poate părea dificilă, Fernando spune că s-a obișnuit cu ea. „Oamenii vin aici să-și petreacă weekendurile când începe vara, dar am fost și singur 200 de zile pe an”, a povestit el.
Costurile vieții într-un sat cu un singur locuitor
Unul dintre avantajele pe care Fernando le-a găsit în Benamira este costul redus al vieții. Casa nu reprezintă o povară financiară importantă, deoarece este o locuință de familie. Pentru electricitate, plătește aproximativ 40 de euro pe lună.
Potrivit lui, o locuință în sat ar putea costa, în cel mai rău caz, aproximativ 250 de euro pe lună. Mâncarea este una dintre puținele cheltuieli mai mari. Deoarece Benamira nu are supermarket, Fernando trebuie să se deplaseze într-o localitate din apropiere pentru cumpărături. Pentru alimente, cheltuiește între 300 și 400 de euro pe lună.
Chiar și așa, avantajele par să cântărească mai mult decât inconvenientele. Fernando a renunțat la aglomerația Madridului și a ales o viață în care timpul, liniștea și spațiul au devenit mai importante decât agitația orașului.
El consideră că satul ar avea nevoie de mai mulți oameni pentru a putea fi întreținut pe termen lung. În opinia sa, ar fi benefic ca în Benamira să locuiască aproximativ 20 sau 30 de persoane.