Un poștaș la capătul lumii: cinci luni pe an printre pinguini, la cel mai sudic oficiu poștal
George Clarke își părăsește partenera și prietenii din Bristol timp de cinci luni pe an pentru a se ocupa de cel mai sudic oficiu poștal din lume, aflat în Antarctica. „Mi s-a părut o experiență extraordinară să locuiesc departe de casă, timp de câteva luni, pe o insulă foarte mică, alături de alte cinci persoane și 1.000 de pinguini”, povestește el.
Clarke își începe activitatea la oficiul poștal din Port Lockroy la sfârșitul lunii octombrie și rămâne acolo până în martie, pe durata verii din emisfera sudică. Artist și angajat cu jumătate de normă în organizarea festivalurilor, el spune că zilele sale sunt ocupate cu sortarea cărților poștale, procesarea scrisorilor și găsirea unor nave care să transporte corespondența spre nord, de unde aceasta este distribuită în întreaga lume.
„Pinguinii sunt gălăgioși și miros urât. Oamenii sunt fantastici”
Despre conviețuirea cu fauna locului, Clarke are o concluzie tranșantă: „Pinguinii sunt gălăgioși și miros urât. Oamenii sunt fantastici”. În ciuda acestui detaliu, el mărturisește că s-a îndrăgostit de sălbăticia Antarcticii.
Când va pleca spre Antarctica, alături de o echipă formată din șase persoane, Clarke se va afla la cea de-a treia sa expediție pe continentul înghețat. Misiunea sa este de a sprijini organizația UK Antarctic Heritage Trust în conservarea bazei Port Lockroy, o fostă stație britanică de cercetare științifică.
Cum ajung scrisorile din Antarctica în întreaga lume
Spre deosebire de un oficiu poștal obișnuit, la Port Lockroy nu există o flotă de autovehicule pregătite să preia și să transporte corespondența. „După ce adunăm toate cărțile poștale, le sortăm, le punem în saci și le cântărim, trebuie să verificăm ce nave se îndreaptă spre nord, către Insulele Falkland”, explică George Clarke.
„Apoi îi contactăm prin e-mail sau radio și îi întrebăm: «Bună ziua, v-ar deranja să luați câteva cărți poștale cu voi?» Iar ei sunt întotdeauna foarte bucuroși să ne ajute”, adaugă el.
Activitatea poștală nu îi ocupă însă întreaga zi, mai ales că echipa de la Port Lockroy este formată din numai șase persoane. Clarke este și comandant adjunct al bazei, participă la curățarea și întreținerea clădirilor și contribuie la observațiile asupra faunei sălbatice realizate pentru British Antarctic Survey. „Obiectivul principal al organizației caritabile este conservarea patrimoniului legat de explorările britanice din Antarctica”, explică el.
Lucrări de consolidare la cea mai mare clădire de pe insulă
Echipa de șase persoane urmează să înceapă a doua etapă a unui plan de trei ani pentru consolidarea și restaurarea celei mai mari clădiri de pe insulă, Bransfield House. Aceasta găzduiește un muzeu, oficiul poștal și un magazin.
Lucrările vor include montarea unor grinzi la acoperiș și instalarea a 30 de stâlpi de susținere din oțel și lemn la nivelul podelei, pentru ca imobilul să reziste mai bine ploilor și ninsorilor.
Amplasamentul de pe insula Goudier a fost ales în anii 1940 pentru înființarea unei baze britanice permanente în Antarctica, deoarece zona era cunoscută drept un loc sigur de ancorare pentru navele de vânătoare de balene de la începutul secolului XX. Urmele acestei industrii sunt vizibile și astăzi: oasele balenelor ucise cu mult timp în urmă pentru extragerea uleiului pot fi găsite încă pe anumite porțiuni ale țărmului.
Baza Port Lockroy a funcționat până în 1962, când activitățile britanice de cercetare au fost transferate către stații mai mari și mai moderne din Antarctica.
O săptămână de călătorie până la capătul lumii
Călătoria de la sediul UK Antarctic Heritage Trust din Cambridgeshire până la Port Lockroy durează aproximativ o săptămână. „Zburăm spre Ushuaia, cu escală la Buenos Aires, în Argentina, și probabil vom avea la dispoziție câteva zile pentru a ne acomoda puțin”, explică George Clarke. „Apoi ne îmbarcăm pe o navă care ne va transporta spre sud, către Peninsula Antarctică. Călătoria durează patru sau cinci zile.”
Și colegii săi sunt nerăbdători să înceapă noul sezon. Carole McCullough, comandantul bazei și fostă membră a Forțelor Aeriene Regale Britanice, spune că a aplicat pentru acest post din dorința de a trăi o experiență deosebită. „Am candidat pentru acest rol deoarece îmi doream puțină aventură, iar Antarctica reprezintă aventura supremă. Munca în echipă, legăturile care se formează între noi și aprecierea pentru acest loc – toate acestea vor transforma experiența în ceva cu adevărat minunat”, afirmă ea.
Alice Parr, responsabilă cu monitorizarea faunei sălbatice și administrarea muzeului, este la fel de entuziasmată. „Am candidat pentru un post în urmă cu trei ani și am fost selectată ca rezervă. Am încercat din nou și, evident, perseverența dă roade! Sunt incredibil de încântată că voi administra muzeul și voi număra pinguinii. Este o oportunitate unică în viață”, spune aceasta.