Proteste violente în Franța, Italia și Albania: peste 1.500 de rețineri într-o singură noapte
Franța, Italia și Albania au fost scena unor confruntări violente între manifestanți și forțele de ordine, după ce proteste începute pașnic pe parcursul zilei au degenerat în ciocniri după lăsarea serii. Autoritățile franceze au anunțat peste o mie de rețineri, iar cele italiene peste 500, inclusiv 110 minori.
Paris: gaze lacrimogene și tunuri cu apă
În capitala Franței, marșul organizat de mișcarea „vestele galbene”, la care s-au alăturat sindicaliști, studenți și elevi, a pornit din arondismentul 13 și s-a încheiat la Porte de Vincennes. Manifestanții au fost nemulțumiți că autoritățile au modificat traseul și au scos protestul din centrul orașului. În primele rânduri s-a aflat Jean-Luc Mélenchon, liderul partidului de extremă stânga Franța Nesupusă și unul dintre candidații la alegerile prezidențiale din primăvara anului viitor.
„Cred că, având în vedere situația actuală, (Macron) va înțelege că protestele se vor repeta în fiecare săptămână. Iar la începutul săptămânii viitoare ar trebui să cedeze în fața solicitărilor manifestanților”, a declarat Mélenchon.
Seara, poliția a folosit gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Un jurnalist aflat la fața locului a descris scenele: „S-a lăsat întunericul și, de mai bine de o oră, protestatarii mascați aruncă obiecte și artificii asupra forțelor de ordine, iar poliția a răspuns cu gaze lacrimogene și grenade asurzitoare. Gazul este peste tot acum, îți intră în gât și în plămâni, oamenii nu se pot opri din tușit. Poliția a izolat piața, iar mulți protestatari sunt blocați în centrul ei.”
Ministrul francez de Interne, Laurent Nunez, a declarat că forțele de securitate s-au confruntat din nou cu „un nivel extrem de ridicat de violență” și că numărul reținerilor se apropia de o mie în momentul declarațiilor, urmând să crească pe măsură ce datele sunt actualizate.
Orleans, punct nevralgic al manifestațiilor
Un moment tensionat s-a înregistrat la Orleans, unde manifestațiile planificate de sindicaliști au coincis cu deschiderea Congresului partidului „Reunirea Națională”, condus de Marine Le Pen. Între 11.000 de oameni, potrivit prefecturii, și 26.000, potrivit organizatorilor, au participat la un marș împotriva formațiunii de extremă dreapta.
Ciocniri au fost raportate și în timpul protestelor din Lyon, Lille, Marsilia, Montpellier, Nantes și Toulouse. La Bordeaux, mai multe magazine și instituții publice au fost vandalizate din nou, în ciuda interdicțiilor impuse de autoritățile locale.
Italia: peste 500 de rețineri, zeci de minori implicați
Și în Italia autoritățile au fost în stare de alertă pe parcursul unei zile în care au fost anunțate sute de acțiuni de protest, unele organizate de tineri, altele de activiști pacifiști. Ca și în Franța, situația a degenerat spre seară, iar zone importante din Roma au redevenit scene de conflict între grupuri de manifestanți și forțele de ordine.
Presa italiană relatează că poliția a reținut peste 500 de persoane, printre care 110 minori. La Milano, o operațiune majoră de securitate a împiedicat adunarea protestatarilor pe parcursul celei mai mari părți a zilei, după violențele din weekendul precedent. În schimb, au avut loc proteste în alte regiuni ale țării, inclusiv ciocniri cu poliția la Bologna și Torino, unde au fost folosite tunuri cu apă.
Tirana: miting antiguvernamental, pietre aruncate în sediul Ministerului Educației
În capitala Albaniei, mii de persoane au participat la un nou miting antiguvernamental. Manifestația a degenerat în confruntări după ce un grup de protestatari a aruncat cu pietre în clădirea Ministerului Educației, iar poliția a intervenit cu gaze lacrimogene pentru a-i dispersa. Mișcarea de protest din Albania a depășit deja 130 de zile.