Rețele de hoți de cupru din România, vizate de anchete în Europa. O fabrică din Spania și-a oprit producția
Șase tineri din județele Olt și Dolj sunt cercetați la cererea autorităților austriece, fiind suspectați de furturi de cupru care au cauzat prejudicii de sute de mii de euro. Ancheta a fost declanșată în baza unui ordin european emis de autoritățile din Austria, iar polițiștii de la Investigații Criminale, împreună cu luptători ai Serviciilor pentru Acțiuni Speciale și criminaliști, au făcut percheziții la 11 adrese din cele două județe.
Persoanele cercetate au vârste între 21 și 33 de ani și sunt suspectate că ar fi jefuit mai multe firme care aveau șantiere în lucru. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în perioada februarie-iulie 2026 suspecții ar fi sustras prin efracție cantități de cupru de la mai multe societăți comerciale, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 350.000 de euro.
Anchetatorii susțin că în spatele furturilor s-ar afla o rețea care ar fi acționat în cel puțin opt țări. La solicitarea procurorului de caz din Austria, au fost emise mandate de arestare pe numele a trei dintre suspecți.
Doi români arestați în Spania, după spargeri într-o singură noapte
Și autoritățile din Spania atrag atenția asupra unui val de spargeri care vizează în special fabricile. În urmă cu câteva zile, doi români au fost arestați după ce au jefuit, într-o singură noapte, două puncte de lucru ale unei fabrici de cherestea din regiunea Galicia, în nord-vestul Spaniei. Ținta hoților au fost cablurile de cupru.
Anchetatorii spun că cei doi ar fi furat și două mașini, cu care ar fi fugit din zonă, una dintre ele aparținând chiar companiei păgubite. Potrivit jurnaliștilor spanioli, furtul a blocat producția, după ce mai multe instalații au fost distruse, iar zeci de angajați au fost trimiși forțat acasă.
Președinta unei asociații de români din Spania a declarat că hoții mizează pe faptul că se află într-o țară străină și că se pot ascunde mai ușor, dar că poliția spaniolă funcționează foarte bine și are relații în toate țările din Europa. Pierderile totale suferite doar în ultima lună de firmele de profil din acea regiune sunt de sute de mii de euro.