Român câștigă 192.000 euro la pariuri în Italia

Român din Italia, câștig de aproape 192.000 de euro la pariuri sportive

Un român în vârstă de 30 de ani, care locuiește în Pederobba, Italia, a câștigat 191.800 de euro la pariuri sportive, după ce a mizat pe șase meciuri de fotbal. Potrivit proprietarului agenției unde a fost înregistrat biletul, David Ronzani, pariul câștigător a fost repetat de patru ori, fiecare combinație aducând un câștig de aproximativ 48.000 de euro.

Victoria reprezintă cel mai mare câștig înregistrat vreodată în cei 50 de ani de activitate ai agenției, afacere administrată de trei generații ale aceleiași familii. „A fost un pariu repetat de patru ori. De fiecare dată a câștigat 48.000 de euro. Este cel mai mare câștig de când bunicul meu a deschis afacerea, în urmă cu 50 de ani”, a precizat proprietarul.

Ce va face câștigătorul cu banii

Bărbatul, despre care proprietarul spune că este un client destul de fidel al agenției, și-a făcut deja planuri pentru suma obținută. O parte din bani va fi folosită pentru achitarea creditului ipotecar, iar restul va merge către achiziția unui apartament destinat închirierii.

„Câștigătorul nu locuiește în localitatea noastră, ci în Pederobba. Este un bărbat de 30 de ani, care locuiește în comuna învecinată și lucrează într-o altă localitate din zonă. Este un client destul de fidel”, a explicat David Ronzani. Acesta a adăugat: „Sunt fericit că a ales să investească banii, fără să riște să îi piardă”.

Un câștig important și în trecut

Proprietarul agenției a mai dezvăluit că românul nu se află la primul câștig important. Cu aproximativ doi ani în urmă, acesta ar fi obținut 9.000 de euro la o altă agenție de pariuri.