Un bombardier strategic rusesc Tu-95 s-a prăbușit. Un singur supraviețuitor

Bombardier strategic rusesc Tu-95 prăbușit în Extremul Orient: șase membri ai echipajului au murit

Un bombardier strategic rusesc Tu-95 s-a prăbușit marți într-o zonă izolată din Extremul Orient al Rusiei, în timpul unui zbor de antrenament. Șase membri ai echipajului și-au pierdut viața, iar unul a supraviețuit, potrivit autorităților ruse.

„Avionul s-a prăbușit într-o zonă nelocuită. Conform primelor informații, șase membri ai echipajului și-au pierdut viața, în timp ce unul a fost rănit și evacuat către un spital”, a declarat Ministerul Apărării de la Moscova, citat de agențiile de presă ruse.

Aeronava nu era înarmată și efectua un zbor de antrenament în regiunea Amur, situată în Extremul Orient rus. O echipă de anchetatori s-a deplasat la locul accidentului pentru a stabili circumstanțele producerii tragediei.