Un urs negru a distrus o mașină după ce a rămas blocat în interior, în Alaska
Un urs negru de talie mare a pătruns într-un Subaru descuiat și a rămas captiv în interiorul vehiculului, în orașul Juneau din Alaska, potrivit postului de televiziune KTUU. Animalul intrase prin efracție în trei vehicule înainte de a rămâne blocat în ultima mașină.
Michael Wilson, proprietarul automobilului, a descris întâmplarea drept „situația cu Goldilocks, doar că, în ultima mașină, a rămas blocat”. Un vecin a auzit claxonul mașinii sunând fără încetare și a sunat la poliție după ce a observat animalul în interiorul vehiculului.
Polițiștii sosiți la fața locului l-au trezit pe Wilson pentru a-i cere cheile, însă ursul smulsese deja cablurile electrice, iar ușile nu mai puteau fi descuiate. „S-a luptat serios să iasă pe cealaltă ușă”, a declarat Wilson pentru postul local de televiziune.
Oamenii legii au folosit o frânghie pentru a forța deschiderea ușii și a elibera animalul. „La un moment dat, chiar își pune laba pe geam, înainte ca polițistul să deschidă ușa”, a povestit martora Angela Harkins. După aproximativ cinci până la zece minute, polițiștii au reușit să deschidă ușa, iar ursul a fugit fără să fie rănit.
Mașina lui Wilson nu a avut însă același noroc. „Tabla este îndoită, tot plasticul acela este rupt, scaunele sunt smulse, iar banchetele din spate sunt făcute bucăți”, a spus el. Familia avea doar asigurare de răspundere civilă, fără asigurare CASCO, astfel că pagubele nu vor fi acoperite.
În ciuda lecției costisitoare despre asigurări, Wilson și-a păstrat simțul umorului în fața mașinii complet distruse. „Trebuie să le recunosc meritul celor de la Subaru. Au făcut o mașină bună”, a glumit el. „Ursul n-a reușit să iasă”, a mai precizat bărbatul.