August, cea mai caldă lună din istorie. România, lovită de secetă severă

Cea mai caldă lună august din istorie: România, printre țările afectate de secetă severă

Luna august care tocmai s-a încheiat a fost cea mai caldă lună august la nivel mondial, la egalitate cu iulie 2023, potrivit celui mai nou raport al programului european Copernicus. Temperatura medie globală a aerului la suprafață a ajuns la 16,96 grade Celsius, cu aproape un grad peste media perioadei 1991–2020.

Efectele acestei supraîncălziri s-au resimțit și în Europa. Vestul continentului a înregistrat cea mai caldă vară din istorie, iar România se numără printre țările în care Copernicus a identificat condiții severe de secetă.

Luna august a fost mai uscată decât în mod obișnuit în mare parte din Europa Centrală și de Vest, iar în România lipsa precipitațiilor s-a accentuat în a doua parte a verii.

Efectele s-au văzut și asupra râurilor. Dunărea a avut debite foarte scăzute în toate țările pe care le tranzitează, inclusiv în România, unde centrala de la Cernavodă a fost închisă.

Totodată, temperatura oceanelor a atins un nivel record de 21,07 grade Celsius. Specialiștii avertizează că temperaturile ridicate ale oceanelor sunt alimentate și de intensificarea fenomenului El Niño.