Un bărbat din Noua Zeelandă a descoperit că biletul folosit ca semn de carte valorează milioane
Un bărbat din Noua Zeelandă a trăit o întâmplare ieșită din comun după ce a folosit, timp de aproape două luni, un bilet câștigător la loto drept semn de carte, fără să știe că acesta valorează milioane de euro.
Bărbatul cumpărase biletul pentru extragerea din 25 iulie, însă nu a acordat atenție rezultatului și l-a pus în cartea pe care o citea la acel moment. Ulterior, a lăsat volumul deoparte și a revenit la el abia după aproximativ două luni.
„Când am descoperit biletul, l-am pus în portofel și am fugit la magazinul de unde îl cumpărasem”, a povestit câștigătorul, care a dorit să își păstreze anonimatul.
Deși auzise că la extragerea respectivă fusese câștigat un premiu mare, bărbatul nu s-a gândit niciun moment că ar putea fi vorba despre el. „Știam că cineva câștigase premiul. Dar chiar și când am găsit biletul, nu mi-a trecut prin minte că aș putea fi eu”, a mărturisit el.
Chiar și după ce a verificat biletul, nu se aștepta la o sumă atât de mare. „La început am crezut că sunt doar câteva mii de dolari. Nu mi-a trecut prin minte că ar putea fi douăzeci de milioane”, a adăugat câștigătorul.
Suma reală i-a fost comunicată de un angajat al magazinului. „El era mai entuziasmat decât mine”, a spus bărbatul.
Câștigul său a reprezentat jumătate dintr-un jackpot de 40 de milioane de dolari australieni, cealaltă jumătate fiind câștigată de un cuplu tânăr din Auckland.
Bărbatul nu este încă decis ce va face cu banii. „Vreau să o iau încet și să mă gândesc bine. Mi-ar plăcea să folosesc banii pentru călătorii, dar acesta este singurul meu plan deocamdată”, a declarat el.
Până în prezent, nu a spus nimănui despre câștig. Intenționează să rămână anonim și să le destăinuie vestea doar celor mai apropiați oameni.