O casieră din Spania, acuzată că a furat 333.800 de euro în doi ani
O femeie care lucra ca casieră într-un supermarket din regiunea Santander, în Cantabria, Spania, este acuzată că a sustras 333.800 de euro în decurs de doi ani, folosind o metodă repetată de peste 1.000 de ori, potrivit anchetatorilor.
Potrivit acuzațiilor, femeia profita de momentele în care clienții plăteau cash sume mai mici de 400 de euro. Supermarketul avea două case: una pentru emiterea documentului cu produsele cumpărate și alta pentru efectuarea plății. Când lucra la cea de-a doua casă, femeia ar fi deconectat terminalul de plată de la sursa de alimentare înainte ca tranzacția să fie înregistrată.
Metoda ar fi fost folosită de 1.160 de ori în cei doi ani, de regulă dimineața devreme sau seara târziu, când femeia se afla la serviciu.
Descoperirea și concedierea
Managerul IT al magazinului a observat numărul neobișnuit de mare de rapoarte referitoare la bonuri pentru care plata nu fusese finalizată. După verificarea datelor și corelarea acestora cu identificarea angajaților, suspiciunile s-au concentrat asupra casierei.
Conducerea supermarketului a decis să o monitorizeze discret, iar imaginile camerelor de supraveghere ar fi confirmat modul în care aceasta opera. Două zile mai târziu, femeia a fost concediată. În momentul concedierii, avea asupra sa 845 de euro.
Pedeapsa solicitată în instanță
Cazul a ajuns în instanță, iar femeia riscă o pedeapsă cuprinsă între trei și zece ani de închisoare.
Instanța din Cantabria solicită o pedeapsă de trei ani de închisoare, o amendă de 4.500 de euro și recuperarea integrală a prejudiciului de 333.800 de euro.
Reprezentanții companiei cer o pedeapsă mai severă: 10 ani de închisoare, o amendă de 288.000 de euro și despăgubiri în valoare de 331.750 de euro. Suma solicitată drept despăgubiri este mai mică decât prejudiciul total deoarece femeia ar fi restituit 2.000 de euro la câteva zile după concediere.
Instanța urmează să se pronunțe pe 1 octombrie.