Peste 5.000 de reținuți la protestele liceenilor din Franța; majoritatea sunt minori. FOTO

Peste 5.000 de rețineri în urma protestelor liceenilor din Franța; majoritatea sunt minori

De la izbucnirea violențelor din contextul protestelor liceenilor din Franța, 5.060 de persoane au fost reținute, dintre care 4.406 sunt minori, reprezentând 87% din total, potrivit unui comunicat al Ministerului francez al Justiției. Autoritățile au dispus și 14 plasări în detenție provizorie.

Mișcarea liceenilor, care cere condiții mai bune și mijloace suplimentare în învățământ, a început la mijlocul lunii septembrie în regiunea pariziană, după care s-a extins în întreaga țară.

În acest stadiu, 1.803 persoane sunt urmărite: 319 majore (unul din doi), iar 1.483 de minori (unul din trei) au fost plasați în arest preventiv, se arată în comunicatul ministerului.

„De mai multe zile scene de violențe urbane de o gravitate extremă se desfășoară în marja mișcării liceene de protest”, deplânge ministerul, care denunță atât „violențe inacceptabile” împotriva forțelor de ordine și personalului din cadrul educației, cât și pagube materiale în valoare de „mai multe milioane de euro”.

Ministrul francez al Justiției, Gérald Darmanin, urmează să se întâlnească din nou, marți dimineața, cu toți procurorii generali, în urma unei prime reuniuni care a avut loc săptămâna trecută, în care a cerut o consolidare a răspunsului judiciar împotriva violențelor, a anunțat ministerul.

Gérald Darmanin „își reafirmă susținerea față de autoritatea judiciară, forțele de ordine, personalul din Educația Națională și aleșii victime ale violențelor sau unor amenințări în exercitarea funcțiilor lor”, se arată în comunicat.

În paralel cu aceste arestări, mai mulți tineri au fost răniți grav în urma intervențiilor forțelor de ordine împotriva violențelor din marja blocării liceelor.

Cel puțin patru anchete au fost deschise de poliția franceză (IGPN) cu privire la rănirea unor minori la Saint-Ouen-l’Aumône (Val-d’Oise), Tours (Indre-et-Loire), Argenteuil (Val-d’Oise) și Lens (Pas-de-Calais).

Alte două anchete ale Inspectoratului General al Poliției Naționale (IGPN) franceze sunt în curs cu privire la fapte care au avut loc la Sevran și Saint-Denis, în Seine-Saint-Denis.

Liga Drepturilor Omului (LDH) a denunțat „o derivă globală de la statul de drept” prin intervențiile forțelor de ordine împotriva adolescenților.