Tinerii din China adoptă robe inspirate de un împărat care își neglija atribuțiile
În marile orașe chineze, tot mai mulți tineri angajați și studenți au început să poarte robe taoiste negre, inspirate de veșmântul împăratului Jiajing din dinastia Ming (1368–1644), așa cum apare acesta în serialul istoric „Ming Dynasty in 1566”. Fenomenul s-a răspândit în birouri, universități și pe străzi, potrivit imaginilor și discuțiilor publicate pe platformele de socializare.
Un model neobișnuit pentru o generație epuizată
În serial, actorul Chen Baoguo îl interpretează pe împăratul Jiajing ca pe un conducător neîngrijit, îmbrăcat într-o robă largă, cunoscut pentru faptul că își neglija atribuțiile. În loc să participe la ședințele curții, împăratul asculta discuțiile din spatele unui zid și suna un clopot de bronz pentru a-și exprima aprobarea sau rămânea tăcut, lăsându-și miniștrii să ghicească ce decizie urma să ia.
Istoria prezintă o imagine asemănătoare. La începutul domniei, conducătorul a consolidat granițele și a eficientizat birocrația, însă în ultimii ani de viață a devenit tot mai preocupat de alchimia taoistă și de pisicile sale îndrăgite. Timp de peste două decenii, împăratul a refuzat să mai participe la ședințele oficiale ale curții imperiale, preferând să comunice prin rugăciuni scrise pe hârtie și arse în cadrul ritualurilor sau prin mesaje criptice, în timp ce funcționarii corupți profitau de vidul de putere. A murit la vârsta de 60 de ani, existând convingerea larg răspândită că ar fi fost otrăvit de elixirurile pentru longevitate care conțineau mercur.
Robele, vândute online cu aproximativ 24 de dolari
Replicile robelor imperiale, împreună cu păturile asortate, au devenit extrem de populare pe platformele chineze de comerț online, fiind vândute cu aproximativ 160 de yuani (24 de dolari). „Dacă nu pot fi împărat în viața reală, măcar să mă îmbrac ca unul”, a glumit un cumpărător. Un altul a scris: „Roba mă ajută să ignor conflictele de la birou. Un împărat nu se coboară la nivelul de a se certa cu eunucii”.
Dincolo de confortul psihologic, roba largă, inspirată de moda dinastiei Ming, a devenit un fenomen în sine, fiind supranumită „pelerina magică a Chinei” datorită caracterului său practic. Pe platforma RedNote, tinerii angajați publică fotografii în care stau relaxați, cu picioarele încrucișate pe scaunele de birou, folosind materialul amplu al veșmântului pentru a-și ascunde abdomenul după o masă copioasă sau pentru a se proteja de aerul condiționat prea rece.
Wu wei, „non-acțiunea” invocată ca formă de detașare
Pentru mulți, roba transmite și o atitudine de detașare calculată, inspirată de conceptul taoist wu wei, care înseamnă „non-acțiune”. „Este un memento zilnic că trebuie să respingem epuizarea inutilă și anxietatea”, a comentat un angajat. Un altul a fost mai direct: „Îi transmite și șefului meu că primește exact atât cât plătește. La un salariu de 5.000 de yuani (750 de dolari), să nu se aștepte să ofer rezultate de 50.000 de yuani”.
Un utilizator al rețelelor sociale a remarcat ironic că, în timp ce angajații din prezent sunt copleșiți de notificări și e-mailuri interminabile, împăratul Jiajing reușea să gestioneze obiectivele unui întreg imperiu doar meditând și preparând elixiruri. Pentru unii pasionați de istorie, acest lucru îl transformă pe împărat într-un precursor al muncii la distanță și al managementului orizontal.
De la „a prinde pește” la „a sta întins”
Fenomenul robelor se înscrie într-un curent mai amplu de revoltă discretă a tinerilor chinezi față de orele suplimentare istovitoare și obiectivele profesionale tot mai exigente. Mulți practică mo yu, expresie care se traduce prin „a prinde pește” și care desemnează obiceiul de a pierde intenționat timpul în timpul programului de lucru, prin prelungirea vizitelor la toaletă, citirea romanelor online sau efectuarea cumpărăturilor pe internet în timpul orelor de serviciu.
Alții adoptă filozofiile tang ping, care înseamnă „a sta întins”, sau bai lan, tradusă prin „a lăsa lucrurile să se degradeze”. Ambele concepte promovează, în esență, ideea de a face strictul necesar, fără a depune eforturi suplimentare pentru a răspunde așteptărilor profesionale excesive.