Ciuma din Rusia nu poate deveni un nou Covid. Care e singurul risc pentru România

Autoritățile internaționale cer clarificări Rusiei după decesul unei laborante de la un institut de cercetare a ciumei

Statele Unite, Uniunea Europeană și Organizația Mondială a Sănătății au solicitat în ultimele zile Rusiei să ofere informații suplimentare despre decesul unei laborante de la un institut de cercetare a ciumei. Deși neîncrederea în autoritățile ruse crește la nivel internațional, situația nu poate fi comparată cu debutul pandemiei de Covid, iar în România singurul risc îl reprezintă cazurile care pot fi generate de cei care călătoresc.

Specialiștii români: nu există motiv de îngrijorare pentru România

Chiar dacă în acest moment nu sunt disponibile multe informații certe despre cazul de ciumă din Rusia, nu există niciun motiv de îngrijorare în România, subliniază Prof. Dr. Simin Aysel Florescu, președintele Comisiei de Boli Infecțioase a Colegiului Medicilor din România.

„Nu e nicio situație de alertă, nici în Uniunea Europeană, nici în Statele Unite. Nivelurile acestea de alertă se stabilesc de către Organizația Mondială a Sănătății, atunci când e cazul. Dar nu este cazul, pentru că a fost doar un accident de laborator. Încă sunt acolo investigații epidemiologice, dar nu e cazul de niciun fel de temeri pentru nimeni și nici pentru noi, pentru România”, a declarat managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Victor Babeș” pentru SpotMedia.ro.

Paralela cu debutul pandemiei de Covid, doar la nivel general

În acest moment, situația din Rusia seamănă cu debutul pandemiei de Covid, când China a contestat primele informații despre primele cazuri, apoi incidentul a luat proporții și ulterior a devenit o urgență globală. Dr. Simin Aysel Florescu consideră însă că se poate face o paralelă doar în linii mari cu ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul anului 2019.