Trump le cere susținătorilor să „trișeze cât pot” la alegeri și promite 5.000 de dolari pentru fiecare american
Donald Trump a revenit la tribuna convenției partidului său, unde și-a îndemnat susținătorii să „trișeze cât de mult pot” la votare, pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului.
Președintele american și-a repetat promisiunea de a plăti fiecărui adult american 5.000 de dolari dacă republicanii câștigă alegerile. Analiștii amintesc că, oricât de bizară ar fi oferta, succesul politic al lui Trump s-a bazat pe modul său de a face afaceri, unul care încalcă normele.
„Trebuie să-mi faceți cea mai mare favoare pe care mi-ați făcut-o vreodată. Trebuie să faceți asta pentru mine. Trebuie să vă prefaceți că eu sunt pe buletinul de vot, că sunt pe buletin, că mă votați pe mine…”, le-a transmis Trump susținătorilor săi.
Jurământ de loialitate cerut de președinte
Donald Trump susține că, dacă vor ajunge la putere, democrații îi vor anula politicile și afirmă că aceștia „vor da drumul infractorilor să jefuiască, să violeze și să ucidă, așa cum se întâmpla în urmă cu doar doi ani”. Președintele a cerut chiar un jurământ de loialitate din partea susținătorilor.
„Așa că vă rog să ridicați mâna dreaptă și repetați după mine: «Mă angajez în fața celui mai grozav președinte din istoria SUA, care se sufocă de cât de mult ne iubește, că mă duc la vot împreună cu toată familia și cu prietenii mei. Nu-mi pasă dacă sunt înregistrat sau nu (pe listele de alegători), voi încerca să trișez cât pot, așa cum fac ei (democrații). S-a înțeles? Sunteți gata? Știți ce se întâmplă dacă nu votați. Ajungeți în iad! Știți asta.»”
Promisiunea de 5.000 de dolari, pusă sub semnul întrebării
Trump și-a reiterat controversata promisiune de a plăti fiecărui adult american 5.000 de dolari dacă republicanii își păstrează controlul asupra Camerei Reprezentanților și Senatului. Pentru analiști, oferta trădează temerea lui Trump că se află în pragul unei înfrângeri electorale majore în noiembrie.
Alegătorii tratează adesea alegerile de la jumătatea mandatului ca un referendum la adresa președintelui în exercițință, iar Trump are popularitatea în cădere liberă din cauza impactului economic al războiului din Iran.
„Am râs în hohote când l-am auzit. În primul rând, sună a mită, iar în al doilea rând nu cred o iotă din ce spune. Încă n-am primit celelalte cecuri promise – 5.000 de dolari de la Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală și 2.000 de dolari ca dividende după instituirea tarifelor vamale”, a declarat Debbie Rosenman, alegătoare democrată din Michigan.
JD Vance, prezentat drept viitorul candidat republican
În cea de-a doua seară a Convenției, vicepreședintele JD Vance a fost încoronat neoficial drept noul candidat republican la președinția Americii, primind un fel de nominalizare populară. Atmosfera a fost tulburată însă de un protestatar.
„Doamnelor și domnilor, aveam discursul scris, dar cred că o să-l schimb din mers pentru că tocmai am descoperit simbolul extremei-stângi, un idiot care flutură drapelul mexican, când ar trebui să fluture steagul Americii! Păi, prietene, dacă iubești Mexicul așa de mult, mișcă-ți fundu’ și mută-te în Mexic! Îți cumpăr eu biletul de avion”, a declarat JD Vance.