Pâine de 1,5 kg la 51 de euro la New York. De ce stau clienții la coadă

O pâine de 1,5 kilograme costă 51 de euro la New York

În Manhattan, o pâine organică de secară de 1,5 kilograme, făcută din cereale austriece, se vinde cu 60 de dolari, echivalentul a aproximativ 51 de euro. Deși prețul este considerat ridicat chiar și pentru standardele orașului New York, clienții stau la coadă pentru a o cumpăra.

Brutarul austriac Martin Auer, din Graz, a deschis pe 285 Lafayette Street, în cartierul SoHo, primul său magazin din afara Austriei. Unitatea, numită „Rye bei Martin Auer”, este cea de-a 43-a a omului de afaceri și este administrată împreună cu fiul său, Tim, și cu o echipă locală.

Auer a declarat pentru revista Gault&Millau că nu și-a propus să deschidă „încă o brutărie în New York”, ci să se concentreze pe ceea ce știe să facă cel mai bine: pâine din maia, 100% organică, din secară. Produsul de bază este o singură pâine, disponibilă întreagă, pe jumătate, în sferturi sau sub formă de sandviș.

Prețul ar trebui să reflecte procesul elaborat de producție. Aluatul fermentează până la 24 de ore, iar ingredientele sunt apa, făina, sarea și timpul. Pâinea este lăsată mult timp la maturat pentru a dezvolta o aromă puternică.